Tibetul, cunoscut ca „acoperișul lumii”, se distinge prin altitudinea sa medie impresionantă care depășește 4.500 de metri.
Această regiune montană nu este doar faimoasă pentru frumusețea sa naturală și cultura sa bogată, ci prezintă și provocări semnificative pentru aviația comercială.
Companiile aeriene au stabilit practica de a evita sistematic survolarea Tibetului, nu doar din cauza altitudinii, ci și din cauza riscurilor asociate care afectează siguranța zborurilor.
Provocările Presurizării și Altitudinii
Una dintre problemele principale cu care se confruntă companiile aeriene atunci când iau în considerare zborurile deasupra Tibetului este presurizarea cabinei.
Conform
Interesting Engineering, deși avioanele sunt concepute pentru a menține un mediu sigur și confortabil, orice defecțiune în presurizare ar putea obliga echipajul să efectueze o coborâre rapidă la o altitudine unde oxigenul este respirabil.
În Tibet, acest lucru devine o provocare, deoarece altitudinea medie a regiunii (aproape de 4.900 de metri) depășește înălțimea de siguranță recomandată pentru o evacuare sigură.
În plus, terenul montan îngreunează identificarea locurilor adecvate pentru aterizări de urgență.
Nicolás Larenas, expert în aviație, subliniază că “în cea mai mare parte a regiunii tibetane, altitudinea depășește cu mult acea înălțime minimă de urgență/siguranță”, ceea ce complică și mai mult operațiunile aeriene.
Performanța Motoarelor la Altitudini Mari
Performanța motoarelor cu reacție este, de asemenea, afectată de altitudine. La altitudini mai mari, aerul este mai subțire și nivelurile de oxigen sunt mai scăzute, ceea ce impactează eficiența motoarelor.
„Motoarele cu reacție au nevoie de oxigen pentru a arde combustibilul și a genera tracțiune”, explică sursa, subliniind dificultatea de a opera în condiții de aer subțire. Aceasta se traduce printr-o capacitate mai mică a avioanelor de a opera într-un mod eficient și sigur în Tibet.
Condiții Climatice și Reglementări Aeriene
Condițiile climatice din Tibet sunt notoriu imprevizibile, cu furtuni bruște și turbulențe severe care prezintă un risc suplimentar pentru zboruri.
Piloții pot întâmpina dificultăți în menținerea stabilității aeronavei, ceea ce complică și mai mult aviația în această regiune.
În plus, spațiul aerian tibetan este supus unor reglementări internaționale și naționale stricte.
Aceste reglementări nu doar că limitează rutele disponibile pentru companiile aeriene, ci necesită și echipamente și instruire specială pentru piloții care operează în aceste condiții dificile.
Air Horizont menționează că, deși majoritatea avioanelor de pasageri pot zbura la altitudini de peste 5.000 de metri, urgențele din Tibet sunt problematice deoarece orice înălțime de siguranță se află sub altitudinea regiunii.
În definitiv, a zbura peste Tibet implică confruntarea cu o serie de provocări care fac preferabilă evitarea acestei regiuni.
De la necesitatea unei presurizări adecvate și lipsa unor puncte de aterizare de urgență, până la dificultățile în performanța motoarelor și condițiile climatice nefavorabile, fiecare factor contribuie la decizia companiilor aeriene de a ocoli Tibetul în loc să-l traverseze direct.