Cuprins
Urmărește-o pe Patricia Alegsa pe Pinterest!
Viața este un carusel.
Uneori urcă cu o bucurie care pare să lumineze totul. Alteori coboară fără să ceară voie și ne lasă cu îndoieli, oboseală sau tristețe. Această mișcare continuă nu este o greșeală a vieții. Face parte din natura ei.
Dacă lumea ar fi mereu fericită, dacă totul ar fi previzibil și perfect, poate că am pierde și ceva important: capacitatea de a ne mira, de a ne schimba, de a prețui ceea ce avem deja.
Fericirea nu este înțeleasă pe deplin dacă nu am trecut niciodată printr-o zi grea. Nu pentru că trebuie să suferim ca să o merităm, ci pentru că contrastele ne învață să privim mai bine.
Când eram copil, părinții mei m-au învățat să privesc viața ca pe o succesiune de suișuri și coborâșuri. Îmi repetau că nimic nu rămâne identic pentru totdeauna. Nici bucuria. Nici tristețea. Nici frica. Nici confuzia.
Cu timpul, am înțeles ceva ce înainte mi se părea nedrept: uneori avem nevoie să simțim tristețea pentru a ne bucura cu adevărat de fericire.
Ca să prețuim anumite momente luminoase, de multe ori a trebuit mai întâi să mergem prin locuri interioare mai întunecate. Acele zile în care nu știi prea bine ce ți se întâmplă. Acele nopți în care mintea nu tace. Acele tăceri care dor mai tare decât te-ai fi așteptat.
Și totuși, toate acestea te formează și pe tine.
Nu este vorba despre a romantiza durerea. Nici despre a rămâne blocat în ea. Este vorba despre a înceta să te mai cerți cu o emoție care, deși incomodează, aduce și informații despre tine.
Când conduc mașina cu cei dragi, ascultând melodii care îmi plac, simt o fericire simplă și imensă. Nu e nevoie să se întâmple ceva extraordinar. Uneori e de ajuns o melodie, un râs, o conversație sau o după-amiază liniștită.
Dacă am o zi proastă, încerc să-mi amintesc acele momente. Nu pentru a nega ce simt, ci pentru a-mi reaminti că viața mea nu înseamnă doar acel moment cenușiu.
Zilele rele ne pot face să simțim furie, frustrare, tristețe și confuzie. Dar de multe ori, tocmai peste acea tristețe, învățăm să apreciem mai puternic liniștea, compania și micile plăceri.
Dacă am fi fericiți tot timpul, poate că nu am simți nevoia să ne mișcăm. Nu am căuta schimbări semnificative. Nu am descoperi o nouă pasiune. Nu ne-am încuraja să părăsim o relație care nu ne mai face bine. Nu am asculta acea neliniște interioară care ne spune: «există ceva mai mult pentru mine».
Poate că nu ne-am găsi partenerul, vocația sau o abilitate ascunsă. Poate că nu am ajunge să cântăm, într-o zi caldă și însorită, un cântec năstrușnic din anii ’90 alături de acele persoane care se simt ca acasă.
Dacă treci printr-o etapă în care simți că ceva trebuie să se transforme, te poate ajuta și să citești 5 semne clare că trebuie să o iei de la capăt în viața ta. Uneori tristețea nu vine ca să te distrugă, ci ca să-ți arate o ușă pe care de mult timp eviți să o privești.
Eu spun: binevenită să fie această tristețe. Putem chiar să-i dăm un nume. Să-i spunem „Janice”.
Deschide ușa și las-o să intre. Oferă-i o cană de ceai. Stai puțin cu ea și întreab-o, cu sinceritate: «De ce ești aici?».
Poate suna ciudat, dar acest exercițiu ajută. Pentru că atunci când îi dai un loc emoțiilor tale, nu mai irosești atâta energie încercând să fugi.
Poate că Janice a venit pentru că ești epuizat. Poate a apărut pentru că îți este dor de cineva. Poate a venit pentru că îți ceri prea mult, pentru că ai nevoie de odihnă sau pentru că ceva din viața ta nu se mai potrivește.
Dacă e doar o zi proastă, amintește-ți că este temporară. Respiră. Mănâncă ceva hrănitor. Fă un duș. Ieși la o plimbare câteva minute. Vorbește cu cineva de încredere. Nu lua decizii uriașe în plin vârf emoțional.
Dar dacă este un sentiment recurent, dacă apare iar și iar și începe să îți afecteze rutina, relațiile sau starea de bine, merită să-l privești cu mai multă atenție. Poți căuta sprijin profesional, poți vorbi cu cineva care știe să asculte sau poți începe să notezi ceea ce simți. Scrisul te poate ajuta să așezi zgomotul interior în ordine; dacă te interesează, acest articol despre cum scrisul unui jurnal intim ajută la creșterea interioară te poate orienta.
Odată ce înveți să conviețuiești cu tristețea, îi mai pierzi puțin din teamă. Nu o mai vezi ca pe un dușman absolut. O vezi ca pe o vizită incomodă, da, dar și trecătoare și revelatoare.
Atunci încetezi să mai aștepți să se întâmple ceva extraordinar ca să te simți fericit. Începi să observi lucrurile mici: o ceașcă de cafea dimineața, o conversație sinceră, o melodie care îți ridică moralul, un pat curat, soarele care intră pe fereastră, un râs neașteptat 🙂
Fericirea nu vine mereu ca focurile de artificii. De multe ori vine în șoaptă. În tăcere. Ca o liniște care se așază atunci când încetezi să te mai obligi să fii bine tot timpul.
Ajută și cultivarea unei relații mai blânde cu tine. Pentru că dacă de fiecare dată când ești trist te critici, te învinovățești sau îți spui că ești slab, durerea devine mai grea. Pentru a aprofunda acest lucru, ți-ar putea fi util să citești despre cum să construiești iubire de sine fără vinovăție sau rușine.
Deși în unele zile simți că ești pe un carusel, urcând și coborând fără control, amintește-ți ceva: te poți ridica din nou mereu.
Nu trebuie să ai azi toate răspunsurile. Nu e nevoie să îți rezolvi întreaga viață într-o după-amiază. Uneori e de ajuns să treci peste zi cu puțin mai multă blândețe față de tine.
Tristețea nu îți anulează fericirea. Tristețea nu înseamnă că ai eșuat. Înseamnă doar că ești om, că simți, că ceva din tine cere atenție.
Iar când va reveni bucuria, pentru că revine, poate că o vei privi cu alți ochi. Poate o vei îmbrățișa mai strâns. Poate vei înțelege că vârful este mai frumos atunci când ai învățat și să respiri în vale.
Cu tot ce ai învățat, cum vei înfrunta următoarele provocări ale vieții? Rezistând fiecărei emoții incomode sau îmbrățișând necunoscutul, chiar dacă te sperie puțin?
Uneori urcă cu o bucurie care pare să lumineze totul. Alteori coboară fără să ceară voie și ne lasă cu îndoieli, oboseală sau tristețe. Această mișcare continuă nu este o greșeală a vieții. Face parte din natura ei.
Dacă lumea ar fi mereu fericită, dacă totul ar fi previzibil și perfect, poate că am pierde și ceva important: capacitatea de a ne mira, de a ne schimba, de a prețui ceea ce avem deja.
Fericirea nu este înțeleasă pe deplin dacă nu am trecut niciodată printr-o zi grea. Nu pentru că trebuie să suferim ca să o merităm, ci pentru că contrastele ne învață să privim mai bine.
De ce tristețea face și ea parte dintr-o viață fericită
Când eram copil, părinții mei m-au învățat să privesc viața ca pe o succesiune de suișuri și coborâșuri. Îmi repetau că nimic nu rămâne identic pentru totdeauna. Nici bucuria. Nici tristețea. Nici frica. Nici confuzia.
Cu timpul, am înțeles ceva ce înainte mi se părea nedrept: uneori avem nevoie să simțim tristețea pentru a ne bucura cu adevărat de fericire.
Ca să prețuim anumite momente luminoase, de multe ori a trebuit mai întâi să mergem prin locuri interioare mai întunecate. Acele zile în care nu știi prea bine ce ți se întâmplă. Acele nopți în care mintea nu tace. Acele tăceri care dor mai tare decât te-ai fi așteptat.
Și totuși, toate acestea te formează și pe tine.
Nu este vorba despre a romantiza durerea. Nici despre a rămâne blocat în ea. Este vorba despre a înceta să te mai cerți cu o emoție care, deși incomodează, aduce și informații despre tine.
Zilele rele te pot învăța ce trebuie să schimbi
Când conduc mașina cu cei dragi, ascultând melodii care îmi plac, simt o fericire simplă și imensă. Nu e nevoie să se întâmple ceva extraordinar. Uneori e de ajuns o melodie, un râs, o conversație sau o după-amiază liniștită.
Dacă am o zi proastă, încerc să-mi amintesc acele momente. Nu pentru a nega ce simt, ci pentru a-mi reaminti că viața mea nu înseamnă doar acel moment cenușiu.
Zilele rele ne pot face să simțim furie, frustrare, tristețe și confuzie. Dar de multe ori, tocmai peste acea tristețe, învățăm să apreciem mai puternic liniștea, compania și micile plăceri.
Dacă am fi fericiți tot timpul, poate că nu am simți nevoia să ne mișcăm. Nu am căuta schimbări semnificative. Nu am descoperi o nouă pasiune. Nu ne-am încuraja să părăsim o relație care nu ne mai face bine. Nu am asculta acea neliniște interioară care ne spune: «există ceva mai mult pentru mine».
Poate că nu ne-am găsi partenerul, vocația sau o abilitate ascunsă. Poate că nu am ajunge să cântăm, într-o zi caldă și însorită, un cântec năstrușnic din anii ’90 alături de acele persoane care se simt ca acasă.
Dacă treci printr-o etapă în care simți că ceva trebuie să se transforme, te poate ajuta și să citești 5 semne clare că trebuie să o iei de la capăt în viața ta. Uneori tristețea nu vine ca să te distrugă, ci ca să-ți arate o ușă pe care de mult timp eviți să o privești.
Cum să accepți tristețea fără să o lași să te domine
Eu spun: binevenită să fie această tristețe. Putem chiar să-i dăm un nume. Să-i spunem „Janice”.
Deschide ușa și las-o să intre. Oferă-i o cană de ceai. Stai puțin cu ea și întreab-o, cu sinceritate: «De ce ești aici?».
Poate suna ciudat, dar acest exercițiu ajută. Pentru că atunci când îi dai un loc emoțiilor tale, nu mai irosești atâta energie încercând să fugi.
Poate că Janice a venit pentru că ești epuizat. Poate a apărut pentru că îți este dor de cineva. Poate a venit pentru că îți ceri prea mult, pentru că ai nevoie de odihnă sau pentru că ceva din viața ta nu se mai potrivește.
Dacă e doar o zi proastă, amintește-ți că este temporară. Respiră. Mănâncă ceva hrănitor. Fă un duș. Ieși la o plimbare câteva minute. Vorbește cu cineva de încredere. Nu lua decizii uriașe în plin vârf emoțional.
Dar dacă este un sentiment recurent, dacă apare iar și iar și începe să îți afecteze rutina, relațiile sau starea de bine, merită să-l privești cu mai multă atenție. Poți căuta sprijin profesional, poți vorbi cu cineva care știe să asculte sau poți începe să notezi ceea ce simți. Scrisul te poate ajuta să așezi zgomotul interior în ordine; dacă te interesează, acest articol despre cum scrisul unui jurnal intim ajută la creșterea interioară te poate orienta.
Fericirea se construiește din lucruri mici, de zi cu zi
Odată ce înveți să conviețuiești cu tristețea, îi mai pierzi puțin din teamă. Nu o mai vezi ca pe un dușman absolut. O vezi ca pe o vizită incomodă, da, dar și trecătoare și revelatoare.
Atunci încetezi să mai aștepți să se întâmple ceva extraordinar ca să te simți fericit. Începi să observi lucrurile mici: o ceașcă de cafea dimineața, o conversație sinceră, o melodie care îți ridică moralul, un pat curat, soarele care intră pe fereastră, un râs neașteptat 🙂
Fericirea nu vine mereu ca focurile de artificii. De multe ori vine în șoaptă. În tăcere. Ca o liniște care se așază atunci când încetezi să te mai obligi să fii bine tot timpul.
Ajută și cultivarea unei relații mai blânde cu tine. Pentru că dacă de fiecare dată când ești trist te critici, te învinovățești sau îți spui că ești slab, durerea devine mai grea. Pentru a aprofunda acest lucru, ți-ar putea fi util să citești despre cum să construiești iubire de sine fără vinovăție sau rușine.
Să îmbrățișezi ceea ce simți este și o formă de a crește
Deși în unele zile simți că ești pe un carusel, urcând și coborând fără control, amintește-ți ceva: te poți ridica din nou mereu.
Nu trebuie să ai azi toate răspunsurile. Nu e nevoie să îți rezolvi întreaga viață într-o după-amiază. Uneori e de ajuns să treci peste zi cu puțin mai multă blândețe față de tine.
Tristețea nu îți anulează fericirea. Tristețea nu înseamnă că ai eșuat. Înseamnă doar că ești om, că simți, că ceva din tine cere atenție.
Iar când va reveni bucuria, pentru că revine, poate că o vei privi cu alți ochi. Poate o vei îmbrățișa mai strâns. Poate vei înțelege că vârful este mai frumos atunci când ai învățat și să respiri în vale.
Cu tot ce ai învățat, cum vei înfrunta următoarele provocări ale vieții? Rezistând fiecărei emoții incomode sau îmbrățișând necunoscutul, chiar dacă te sperie puțin?
